Parlamentul European a decis: Dispar tacâmurile și alte obiecte de unică folosință din plastic

Parlamentul European a decis: Dispar tacâmurile și alte obiecte de unică folosință din plastic
Publicat: 27/03/2019, 22:03

Proiectul de lege fusese deja aprobat în cadrul negocierilor cu statele membre. Măsura va intra în vigoare în 2021 și a fost aprobată cu 560 de voturi pro și doar 35 contra.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că Europa nu este cea mai mare sursă de poluare cu plastic, dar această măsură ar putea servi drept exemplu pentru restul lumii. „Țările din Asia sunt foarte interesate de măsurile pe care le luăm în acest sens, cele din America Latină la fel”, a declarat oficialul. „Chiar dacă poluarea pe care o producem este relativ limitată, schimbarea modelului nostru economic are un impact global”, a adăugat el.

Pe lângă interzicerea produselor de unică folosință din plastic pentru care există alternative, Uniunea Europeană va încuraja statele membre să reducă utilizarea ambalajelor din plastic și să introducă reguli mai stricte în ceea ce privește etichetarea.

Noua lege stabilește și ținte în ceea ce privește reciclarea. Astfel, până în 2029, 90% din sticlele din plastic ar trebui să fie colectate selectiv și reciclate. De asemenea, până în 2025, aceste recipiente vor trebui să conțină cel puțin 25% plastic reciclat, procent care va trebui să crească la 30% până în 2030.

Potrivit Comisiei Europene, produsele care vor fi interzise prin această lege reprezintă 70% din deșeurile care ajung în mările și oceanele lumii.

Foto: Pixabay

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor